Oradea a comemorat momentele istorice care au marcat drumul românilor spre unitate naţională de Ziua Oraşului[2026-10-14]Cristian DamianOradea a comemorat momentele istorice care au marcat drumul românilor spre unitate naţională de Ziua Oraşului Oradea a comemorat luni 108 ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă a Românilor din Transilvania din 12 octombrie 1918 şi 82 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia horthystă 26 de ani mai târziu, în cadrul Zilei Oraşului. Între participanţii la manifestare s-a aflat Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai instituţiilor publice şi ale structurilor militare, precum şi numeroşi locuitori din judeţul Bihor. Programul a început în Sala „Traian Moşoiu” a primăriei municipiului cu o şedinţă festivă a Consiliului Local, unde au luat parte numeroşi invitaţi, printre care Oana Gheorghiu, viceprim-ministru interimar al României. Aceştia au subliniat responsabilitatea pe care o au generaţiile următoare de a păstra vie memoria celor care au luptat pentru idealul naţional. Cinstirea memoriei înaintaşilor Manifestările au continuat cu un ceremonial militar şi cu oficierea slujbei de Tedeum de către de părintele Ionuţ-Iuliu Jolţa, preot militar al Garnizoanei Oradea, în Piaţa Unirii din oraş. În cadrul festivităţii, Florin Birta, primarul municipiului Oradea, a evidenţiat datoria de a respecta jertfa înaintaşilor prin responsabilitate, muncă şi slujirea binelui comun. „Noi suntem generaţia care a moştenit libertatea. Ei au fost generaţia care a plătit preţul pentru ea”, a transmis edilul într-o postare pe pagina de Facebook a primăriei. Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” a susţinut un recital cu tematică patriotică. Totodată, au fost depuse flori la statuia Regelui Ferdinand I. Programul comemorativ a cuprins activităţi şi la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, omul politic în a cărui casă a fost redactată şi semnată Declaraţia de Independenţă a Românilor din Transilvania. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 22, Ultimul acces: 2026-10-16 06:40:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1